Saftita (Balkanik Project) by Marius Mihalache

Teatrul Dramatic Galati "Fani Tardini", str. Domneasca, nr. 59, Galati

SĂFTIŢA lui Marius Mihalache este ceva fără precedent!

"Vă rog să mergeţi să vedeţi şi să ascultaţi concertul lui Marius Mihalache, SĂFTIŢA, care este una din cele mai fenomenale prezenţe culturale pe scena românească. Se spune că frizează geniul, dar eu pot să spun fără niciun fel de reţinere, este ceva fără precedent!" - Ion Caramitru. (https://www.blogtnb.com/blog-1/params/post/1652943/ion-caramitru-saftita-lui-marius-mihalache-este-ceva-fara-precedent)

✭ Săftița ✭by Marius Mihalache este un proiect minunat și surprinzător! Distins cu Premiul Senatului UNITER în 2019, concertul-spectacol imaginat de Marius Mihalache împreună cu acești muzicieni de marcă vă așteaptă la Sala Studio!

✭ Titlul concertului este Săftița și este inspirat din folclorul românesc adus pe ritmurile balkanice. ✭

Este un mix de sintetizatoare psihedelice peste un țambal, caval și flaut, și alte instrumente clasice din folclorul românesc.

Muzica tradițională românească combinată cu sonorități moderne face ca mesajul și esența folclorului nostru să fie transpuse într-un limbaj universal.

Marius Mihalache, un excepțional artist al țambalului, a început să cânte la vârsta de 6 ani, iar la 17 ani interpreta pe scena operei SCALA din Milano arii celebre compuse de Rahmaninov, Chopin, Schuman, Schubert sau Mozart. Unul dintre cele mai importante momente din cariera sa a fost întâlnirea cu Chick Corea, alături de care a susţinut o serie de concerte. Cântă și înregistrează alături de Gloria Gaynor, Nina Simone, Steve Vai, Kitaro şi de alţi muzicieni cunoscuţi pe plan mondial. Este muzicianul care a reuşit să confere ţambalului valenţe, subtilităţi şi rezonanţe incredibile, rivalizând cu sonorităţile specifice muzicii clasice. In anul 2015 este invitat de către Cosmin Chivu (Director of the BA in International Performance Ensemble at the Pace School of Performing Arts) să facă parte din distribuția piesei celebre "Our Class", scrisă de Tadeusz Slobodzianek, Broadway, NYC.

✭✭✭✭✭ Marius Mihalache : “Muzica înseamnă Dumnezeire” - https://www.cotidianul.ro/marius-mihalache-muzica-inseamna-dumnezeire/

Referințe

✍ "Dacă nu l-ați ascultat niciodată pe Marius Mihalache cum vrăjește țambalul e cazul să vă luați bilete la Săftița. Dacă știți ce poate face cu acest intrument, iarăși e cazul să luați bilete, pentru că veți auzi sonorități necaracteristice lui (semn că MM încă mai are de spus multe din punct de vedere muzical!). Dacă vreți să vă deconectați de la nebunia cotidiană, mergeți la TNB să vă luați doza de frumos și de optimism. Eu închei mulțumindu-le pentru că mi-au salvat finalul de an și pentru că m-au ajutat să-mi iau la revedere de la un 2018 așa cum trebuie: cu zâmbetul pe buze". - Nona Rapotan, BookHub, Săftița seduce și aduce public la TNB

✍ „Marius Mihalache a cucerit prin autenticitate: jovial, curtenitor, profund magnetic. Grație suavei lelițe și a instrumentiștilor din arenă, Marius Mihalache a demonstrat că simplitatea directă, muzicalitatea fără cusur şi dozajul irezistibil de forţă autentică şi sprinteneală sunt atribute ale unui proiect de succes: Săftița”. - Mădălina Dumitrache, Bel Esprit.

✍ „Instrumentul său cu corzi şi ciocănele s-a dovedit lipsit de complexe în faţa unor arii celebre compuse de Rahmaninov, Chopin, Schumann, Schubert sau Mozart. Unul dintre cele mai importante momente din cariera sa a fost întâlnirea cu Chick Corea, alături de care a susţinut o serie de concerte. A cântat şi a făcut înregistrări alături de Gloria Gaynor, Nina Simone, Steve Vai, Kitaro şi de alţi muzicieni cunoscuţi pe plan mondial, dobândindu-şi prestigiul său de instrumentist absolut original, scoţând din străvechiul ţambal lăutăresc o bogăţie de sonorităţi, unele nemaiîntâlnite. Dintre acestea, el împărtăşeşte câteva în spectacolul-concert de la Bucureşti". - Bogdan Burileanu, Liternet

Biletele pot fi achiziționate de pe http://bilete.fanitardini.ro/alege-spectacol și de la casa de bilete a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, din Domnească 59. Informații și rezervări: 0758-089-994 sau 0758-049-850.